- PREMIERĂ:
- Și frumoșii plâng, de Arina Avram – Piesă în 3 acte -dedicată scriitorului Alexandru Odobescu, cu ocazia împlinirii a 130 de ani de la moartea sa
- Una sorpresa
SORPRESA!!! Los ofrezco GRATIS la historia extremadamente conmovedora novela „Spârnel y la madre clon” en el siguiente enlace. Es breve, ideal para adultos, pero también para tus hijos y nietos. Puedes imprimirlo o leerlo en pantalla. Los personajes principales, los gatos, existen realmente. La novela tiene frases memorables y enseñanzas sorprendentes. Lo escribí durante la pandemia. Aquí está:
- Poveste de nea
- Snow story
- Una sorpresa
El libro „Cuento de nieve” – un cuento tan hermoso como „Blanca como la nieve” y „Cenicienta”
A ta numai a ta – volum de poezii
- Nou
- Cartea poate fi descărcată în format pdf de mai jos:
Spârnel și mama clonă – carte parabolă
- O povestire savuroasă atât pentru cei mici cât și pentru adulți
- Cartea poate fi descărcată în format pdf de mai jos:
Reflecții și poezii
*Întotdeauna lucrurile sunt mult mai complicate decât par.
*Poți să muți și ditamai muntele, totul este să începi cu răbdare, să dai la o parte piatră cu piatră și în niciun caz să nu renunți.
*Adevărata adevărată iubire este când nu aștepți nimic în schimb.
*Noiembrie, de ce-mi iei toate frunzele? De ce ești gri și atât de rece? Cum știi să vii mereu la timp, să pui tristeți peste tot locul, fără milă? Așa e datul sorții lui, să pregătească dulci străluciri pentru Crăciun. Fiindcă, dacă nu ar fi urâtul și răul, nu ne-am bucura cu adevărat de ce e frumos și bun!
*În realitate, nu avem decât ceea ce dăruim
FLOARE MULT PREA IUBITĂ
Te-am văzut undeva pe stradă
Strălucitoare, pură, fatală
Îmi zâmbeai, subtil, tremurătoare
Picurai în jur parfum și nimb de soare.
Să te iau șopteai fără cuvinte
Murmurai, în taină, chemările, cuminte
Triste și suave, roz petale suple
Se frângeau amar sub pale de vânt mute.
Te-am luat acasă cu ultimii mei bani
Mă vedeam cu tine în fereastră ani și ani
Să-mi surâdă chip de înger iar și iar,
Bucuria frumuseții să mă mângâie sprințar.
Ți-am dat tot ce se poate da, te-am îngrijit
Cu aurul iubirii întruna te-am hrănit.
Dar cu cât mai mult te adoram,
Cu atât mai mult păleai, gălbui, și te pierdeam.
În zadar plângeam, în van te dezmierdam,
Cu dragoste prea multă te ardeam.
Un lucru e clar, fără doar și poate,
De ceea ce iubești prea mult nu ai parte
OCHII TIMPULUI
Si trece timpul în goanã peste fire,
De unde oare vine si oare unde pleacã
Fãrã odihnã, ritmic, rostogoleste ore,
Fiintele durerii în ochii lui se-neacã.
Si timpul vede tot în graba lui secretã,
Lumini si umbre-n cale i se-nchinã,
Cãci nu existã tainã pentru ochii-i
Din mugurii ce dor si pân’ la rãdãcinã.
Si-atunci mã-ntreb din nou de unde vine,
În întunericul adânc este ascuns izvorul?
Sau este frate cu lumina, care
Dintr-un Cuvânt peste tãria neagrã si-a luat zborul ?!
Si ochii lui care-au zãrit grãdina,
Edenul fericirii de-nceput
S-au îngrozit de-atâtea suferinte si mãceluri,
De mii de ani al unui singur mãr tribut.
IARNĂ
Alb, alb, alb
Zăpada colorează zarea,
Câmpul, copacii, casele sunt înghițite de alb
Luna înnălbită se încurcă în părul meu.
Albă, albă, albă
Zăpada colorează ziua,
Orele, minutele, secundele sunt înghițite de alb
Soarele înnălbit se încurcă în părul meu.
Alb, alb, alb
Ninge argintiu în ordinea albă,
Pământul întreg se mărturisește alb,
Cerul e greu de atâta curgere albă.
Singurătatea mea e albă,
Ziua se topește precum fulgii de nea
Sub noianul de omăt vocea ta e ce am mai sfânt
Frumusețea ta e o comară în sufletul meu sub perdeaua de stele căzătoare.
CASÃ PÃRÃSITÃ
Casã pãrãsitã cu peretii goi
Ai rãmas pustie-n colt de stradã,
Crestetul ti s-a prelins prin timp,
Zidurile grele stau sã cadã.
Ai adãpostit de-a lungul vremii
Gânduri de-nceput si de sfârsit,
Ai ascuns sub tâmplele de humã
Tainã de-ntrupat si de iubit.
Amintiri sãpate-adânc în trupul tãu
Se îneacã-n praful ce domneste,
Ploaia, gerul si-au fãcut culcus,
Vântu-n grindã bicele-si pocneste.
DACĂ
Dacă nu știi ce e durerea
Nu poți să te bucuri de starea de bine.
Dacă nu știi ce e întunericul,
Nu poți să te bucuri de lumină.
Dacă nu știi ce e răutatea,
Nu poți să te bucuri de bunătate.
Dacă nu știi ce e eșecul,
Nu poți să te bucuri de triumf.
Dacă nu știi ce e înfrângerea,
Nu poți să te bucuri de victorie,
Dacă nu știi ce sunt lipsurile,
Nu știi să te bucuri de bunăstare.
Dacă nu știi ce e neîmplinirea
Nu poți să te bucuri de reușită.
Dacă nu știi ce e neputința,
Nu poți să te bucuri de putere.
Dacă nu știi ce e umilința,
Nu poți să te bucuri de respect.
Dacă nu știi ce e disprețul,
Nu te poți bucura de apreciere.
Dacă nu știi ce e ura,
Nu te poți bucura de iubire!
TIMPUL PREA GRÃBIT
Cu degete de toamnã, reci ca gheata,
Ploaia-mi bate-n geam în faptul serii,
A trecut doar un minut, de la „bunã dimineata”,
Mãsurat, în infinit, de ceasul altei galaxii.
Ziua pare vis grãbit, tesut în geana noptii,
Ne trezim si adormim, deodatã-mbãtrâniti,
Timpul toarce, neclintit, firele sortii,
Printre stele, clipe diferite curg cuminti.
Si degetele toamnei în fereastra vietii
Îmi par a fi de la o mânã sfântã,
Care se joacã, din vesnice tãrii,
Cu lumea pãmânteanã si în pumn el o frãmântã.
Citită de scriitoare:
https://www.youtube.com/watch?v=Ep3XC2kvDBc
FRUNZĂ RISIPITĂ
Toamnă cu părul de aur
Și mantie ruginie.
Dansezi în răscruci, cu picioarele ude-
O tulbure simfonie-
Și cerul tău lăcrimat
Se scurge pe pământ
Presari reci tristeți la ferestre,
Nostalgii în cuvânt.
Toamnă, cu-amurgul grăbit,
Să legene seara,
Noiane de cețuri se zbat
Să-nghită zarea…
Toamnă, dulcea povară
Pe ramul pomilor.
Aduci la împlinire totală
Aroma culorilor…
Toamnă cu-alaiuri de vânturi
Încingi hore-n câmpii
Fardezi dimineața cu brume,
Fantezii argintii…
Toamnă, sufletul meu răzvrătit
Rătăcește-n ispită,
Inventează speranțe-n zadar,
Frunză risipită…
Frunză risipită…
Citită de scriitoare:
https://www.youtube.com/watch?v=u4ZFjZVnL3E
MUZA MEA
Tu, muza mea, cu ochi de dor,
Privire de mãtase, vis cuminte,
Te-am ferecat în trupul meu,
Sã fecundezi sterilele cuvinte.
Si poate e mai bine sã te port în mine
Decât sã împãrtim aceeasi casã,
Doar vitregitã de mirajul cãrnii,
Febra cuvintelor de aur nu mã lasã.
Dar ochii de cãrbuni aprinsi
Îmi ard privirile si-mi ard credinta,
Când rareori îi întâlnesc, îmi pare,
Cã nu mai pot sã nu le-ascult dorinta.
Doar vocea sa de catifea, ce grabnic se desirã-n aer,
Îmi aminteste cã-i pãcat si a trecut de amiazã,
O prind în minte, pasãre mãiastrã,
Si slovele, vrãjite strune, tot vibreazã.
ULTIMUL ARISTOCRAT
Poem dedicat striitorului și marelui istoric Neagu Djuvara
Din veșnicie răsărit,
Din chin și deznădejde
Un geniu blând s-a plămădit
Purtând al nemuririi nimb.
Din sânge pur de voievozi
Cuminte cuget, gând fierbinte
S-a întrupat un brav român
Cu fruntea încununată de sclipiri.
Cu farmec nobil fără de-nțeles,
A străbătut destinul,
Mereu pe muchie de cuțit
Oferind mereu mai mult decât a primit.
Oricât de mult a suferit
În lunga înstrăinare
Pe nimeni nu s-a supărat nicicând
A dăruit și mai mult, cu mai multă onoare.
S-a întors în țară la apus,
Aducând lumină în tulburi neguri
A zvârlit comori în brazdele veciei,
A ridicat simboluri de neclintit în haosul uitării.
S-a risipit în floare și în frunză,
A presărat smaralde în mare, aur și jad pe munți,
A umplut suflete de înțelepciune
Din preaplinul primit din infinita măreție divină.
Când rodnicia a căpătat numele împlinire,
Când aripile nemuririi i-au crescut,
A plecat să-și ia locul printre stele
De unde ne va supraveghea liniștea de-apururi.
Nu a știut să ofere decât bunătate,
A privit lumea doar cu înțelegere și îngăduință,
Pe români i-a iubit cu toată ființa,
Mai mult decât ei toți l-au iubit.
NOSTALGII DE VARÃ
Privesc din zori în ochii mãrii,
Nãucitor de-albastri si de tristi;
Retina lor fluidã mai pãstreazã
Dezlãntuiri nocturne de restristi.
Pe tãrm, cadavre verzi se-nsirã,
Alge ucise, în bãtaie, de furtunã;
Se-ngroasã lent mormântul lor cleios
Valuri mereu-sârguincios-le tot adunã.
Cochilii fãrã viatã zac rãpuse,
Cu amintirea -treazã- de sfârsit;
Iar cimitirul lor întepãtor si tragic,
Miroase încã a durere, mucezit.
Si legãnãrile de val nostalgic
Repetã ritualul milenar la infinit.
Înspulberatele lor coame
Se sparg de tãrmul istovit.
Si din a mãrii-mbrãtisare
Cu bolta cerului seninã,
Mi se rãsfrânge-n suflet dorul
De-o mângâiere de luminã.
Acum când totul nu se poate
Am înteles cã e târziu,
Pentru o nouã dezolare
Îmi cântã marea a pustiu…
DÃ-MI GURÃ SÃ BEAU
Dã-mi gurã sã beau,
Sã mã -mbãt de iubire,
Lasã bratul sã-ti cadã
Peste umãrul meu!
Vreau ca strângerea ta
Sã-mi cuprindã simtirea
Vreau s-alungi îndoiala
Cuibãritã în inima mea.
Dã-mi gurã sã beau,
Sã mã-mbãt de iubire,
Vreau s-adorm pe vecie
Lângã inima ta,
Sunt clipe neîmblânzite
Când tu esti departe
Si sunt alte clipe
Când nu te-as mai vrea.
Dã-mi gurã sã beau
Sã mã-mbãt de iubire,
Ti-e gura mai dulce
Ca mierea din flori;
Privesc în oglinda vietii
Destinul ce plânge cu mine
El stie cã iubirea e doar o betie
Ce trece – si lasã durere –
Atunci când îti este mai bine.
Es otoño y está lloviendo en mis ojos
Es otoño y en mis ojos es solo lluvia
El cielo cayó de rodillas al suelo
Para rezar por nosotros,
El horizonte amarillo en el tumulto grisáceo se desgarra…
Es otoño y en mis ojos es solo lluvia
Los vientos fríos azotan la esperanza con tristeza,
Enferman las ojas y los ahuyentan.
Todo alrededor es solo desnudez y dolor.
Es otoño y en mis ojos es solo lluvia
Si tú no existieras, ¿por qué existiría yo?
Porque arrastrarme en un mundo sin ti
Es peor que la muerte.
Es otoño y en mis ojos es solo lluvia
Porque Dios te trajo en mi mirada demasiado tarde,
Pero mejor que nada,
Mi única alegría es respirar tu existencia.
Es otoño y en mis ojos es solo lluvia,
Pero en mi todas las flores del mundo siguen que florezcan
Vivo sola en la primavera de tu alma
Que beso a escondidas.
Es otoño y en mis ojos es solo lluvia
Pero en el corazón solo hay fuerza divina.
Por la cual no hay tardio,
Incluso puede poner alas de ave Fénix
Arina Avram Oficial 